Bani, masini metalizate, haine cu sclipici ultima moda, vacante scumpe in Roma, Milano sau Paris, nopti pierdute in cluburi cu sume sparte pe bauturi si cinste la persoane pe care nici nu le cunosti… si bani, multi bani, cât mai multi, 10 valize, dar sa fie macar euro, ca e mai tare ca dolarul, si sa fie numai bancnote de 100, pacat ca nu s-au inventat bancnotele de 1000 sau de 10000 de euro, macar stiam o treaba… asa ca mai baga niste valize, sa fie macar 20… si bineinteles dupa toate astea poti sa fii mândru, ai in sfârsit respectul tuturor, esti un adevarat, esti tare, cool, esti cel mai iubit, toata lumea te place, toata lumea vrea sa petreaca cu tine, sa fie lânga tine. Esti cel mai popular, ai o groaza de prieteni care te iubesc si care te suna in fiecare zi de 100 de ori, dar care uita sa iti dea macar un sms când e ziua ta. Asa ca poti sa fii mândru de tine, ai reusit in sfârsit: ai reusit sa proiectezi o imagine a perfectului tau eu. Ai bani, masini, lux. Ce sa mai, esti o valoare, ai tot ce ti-ai fi putut dori vreodata.
Vrem bani. Sa avem cât mai multi bani, ca sa cheltuim si mai multi, ca apoi sa avem nevoie de si mai multi. Toata viata noastra se roteste in jurul acestui cuvânt magic: bani… sa-i faci, sa-i ai, sa-i cheltuiesti. In rest nimic nu mai conteaza. Deja putem spune ca exista o relatie interdependenta intre fericire si bani. Nu mai putem concepe ideea ca am putea fi fericiti fara sa avem bani, cât mai multi.
Intrebare: Imagineaza-ti cum ar trebui sa arate viata ta ca sa poti spune ca esti fericit.
Raspuns: Pai, in primul rând, ar trebui o casa, ma gândesc. Sa aiba macar doua etaje, daca are trei e si mai bine, neaparat piscina si teren de fotbal. Aaa… sa aiba si un living cu masa de biliard, ca e cool asa… Mai departe ce sa zic, nu poate sa lipseasca si masina: un Bmw, un Mertzan si un Audi, ca toate sunt super si ii faci pe toti cu asa ceva. Si ca sa poti sa zici ca esti cu adevarat fericit, ca doar asa ai adresat intrebarea… nu??… trebuie sa mai fie si un cont in banca cu bani, sa poti sa faci tot ce vrei…
Intrebare: Cam câti bani ai vrea sa fie in cont?
Raspuns: Aaa… e greu de zis… nu vreau sa zic o cifra, banii se duc repede, când ii ai ii cheltuiesti imediat. Sa fie multi, multi de tot. Asa de multi incât sa faci ce vrei.
Intrebare: Si pentru ce anume ai vrea banii astia multi?
Raspuns: (râde) Eee, gasim noi. Bani sa fie, ca de cheltuit… nu-i problema… oameni suntem.
Intrebare: Altceva ce ai mai adauga in peisajul descris de tine?
Raspuns: Eee, zic ca e suficient, dup-aia te bate Dumnezeu ca nu te multumesti cu ce ai… (râde).
Bani… sa fie multi, asta conteaza. Ce importanta are cum ii obtinem, nici nu ne mai intereseaza daca ne place sau nu jobul, daca meseria pe care o practicam semnifica ceva pentru noi. Este absolut irelevant daca ne calcam in picioare principiile cu care plecaseram la drum… principii… ce-s astea? Da-le-ncolo, banu sa iasa, cât mai mult si cât mai repede. Doar asta e cel mai important, si chiar nu ne mai intereseaza altceva. Nu ne intereseaza ca la sfârsit de zi sa simtim ca am facut ceva cu timpul nostru, nu ne intereseaza ca pe lânga oboseala nu resimtim satisfactia muncii bine-facute. Nu ne intereseaza aprecierea celor din jur, nu ne intereseaza munca in sine, ci doar rezultatul concret si palpabil: banu’…
Ne urcam in masina noastra super tare, Bmw ultimul model, si pornim incet, nu ne grabim, vrem ca toti sa observe ce masina tare avem: ce design, ce culoare… marfa!… A meritat toti banii. Mergem incet si cu toate astea nu observam batrânelul de la coltul strazii care a fost parasit de toata lumea si, in culmea disperarii, a iesit in strada sperând sa faca rost de niste bani ca sa isi cumpere niste medicamente. Nu cerseste, nu cere nimic nimanui, ii este rusine, priveste doar pierdut catre valul de oameni ce trec indiferenti. Nu avem cum sa il observam, doar afara e deja intuneric iar geamurile masinii noastre sunt fumurii… ce masina tare avem…
Ne indreptam spre super casa cumparata in rate pe 30 de ani, mobilata dupa ultima moda, cu tot ce avem, dar mai ales cu ce nu avem nevoie. Suntem bucurosi ca ne indreptam catre mica oaza de liniste. Nu conteaza daca ne asteapta cineva acasa, sa ne imbratiseze, sa ne povesteasca cum i-a mers azi si sa ne intrebe care a fost momentul preferat al zilei. Intr-un fel, nici nu prea avem chef de vorba, suntem obositi, avem destule probleme, nu vrem sa aflam de existenta altora noi, nu ne intereseaza educatia copiilor nostri, nu ne intereseaza daca sunt fericiti sau nu, nu avem timp sa ii modelam sa ajunga oameni in adevaratul sens al cuvântului. Oricum, le platim taxele la cele mai bune scoli, licee sau universitati, le dam bani de buzunar sa-si cumpere haine cu sclipici si sa petreaca cu amicii, ii trimitem de doua ori pe an in Europa. Cum sa nu fie fericiti??? Ce putem sa le oferim mai mult de atât?…
Ne asezam comod in fotoliul confortabil si ne uitam la televizorul cu ecran plat, cu diagonala aproape la fel de mare ca cea e ecranului de la cinema. Nu stim la ce sa ne uitam, asa ca trecem de pe un canal pe altul: acolo stiri cu nu stiu ce copii de la un orfelinat, dincolo o emisiune despre problemele pensionarilor, dincolo nu stiu ce emisiune prin care vor sa obtina ajutoare pentru niste sinistrati. In sfârsit ceva interesant: ultimul model de la Mercedes… la naiba, ce tare arata.. trebuie sa-l avem!… ee orfanii, pensionarii, sinistratii… ce am putea face noi sa-i ajutam? nimic… cu o floare nu se face primavara!, serios acum…
Usor usor ajungem sa nu ne mai exprimam… sa nu mai simtim… sa nu mai visam… sa nu mai speram. Respiram dar nu traim. Timpul trece cu repeziciune si nu suntem capabili sa ne construim o viata care sa semnifice ceva, in primul rând pentru noi, dar si pentru ceilalti… Pe nesimtite am ajuns niste persoane necunoscute noua, atât de diferite de ceea ce ne-am fi dorit sa devenim cândva… Si atunci nu avem cum sa nu ii dam dreptate lui Octavian Paller: Totul e desertaciune!….

 

un text promitator, scris de fostul meu coleg de liceu, Andrei Puscaragiu. cum vi se pare?

bani, life, editorial