la Toscana

   si acum un post pe care l-am tot "ratat" dpdv inspirational de mai multe ori, din simplul motiv ca "actiunea" se petrece in timpul programului de lucru (cand as scrie, dar ori mi-e lene ori am altceva mai productiv de facut, ori ambele…).

   care-i treaba cu Toscana asta? e un "sandwich & salad bar" situat pe N. Titulescu nr 3, langa farmacia Victoria, la iesirea din pasaj catre gara. descoperit de mine pe la inceputul verii trecute. cu o amplasare exceptionala (ganditi-va cati oameni lucreaza in cladirile din zona) nu se face toata treaba, asa cum toti dinozaurii comunisti au invatat. un client de "moda noua" e foarte pretentios si atent la f multi factori. la capitolul asta pot spune ca sunt chiar "avangardist" la pretentii .

   ca sa inchei partea "tehnica": raport pret/calitate bun, ingrediente totdeauna proaspete, destul de rapida servirea, retete interesante (discutabil in functie de gusturi). dupa aproape un an in care cred ca le-am platit facturile pe cel putin o luna cu banii lasati acolo, pot spune ca e unul din cele mai stabile si de incredere "fast-slow-food" din Bucuresti. Gregory’s nu imi place aproape deloc – nici la produse, nici conceptul, Snack Attack doar in caz de nevoie, altele sunt ca si inexistente pentru mine. si da, am incercat cam tot ce e popular prin oras. Toscana tine (cred) de cofetaria Tosca de la Dristor. se gasesc pe langa sanwhich-uri/salate si prajituri. eu recomand mousse chocolat celor care pot duce atata ciocolata deodata . mancarea se da la pachet, dar se poate servi si acolo daca nu e foarte aglomerat. in meniu au undeva intre 6 si 10 sanwhichuri mari si vreo 4-5 salate. ingrediente: ton, sosuri diverse productie si reteta proprie, multe semipreparate, piept de pui, blue cheese, mix de branza, rosii, salata, oua, muraturi, funghi (ciupercile alea de pizza), ciuperci normale, masline… bla bla – concluzia e ca recomand calduros.

   si acum sa povestesc despre partea care m-a tinut client fidel atata timp, lucru care in cazul meu e o performanta: atmosfera. fiind (destul de) gurmand, apreciez pe langa o mancare buna si restul factorilor ignorati de majoritatea.

   fie ca ma opresc in drum spre munca, fie ca fac o pauza sa ma duc, am remarcat ca ma relaxez destul de mult stiind unde o sa ajung. de ce? pentru ca daca nimeresc la o ora aglomerata, imi place sa vad toate fetele "in priza" si in general vesele (nu zambetul ala fals de ospatar). lucreaza cu placere sau in cel mai rau caz simuleaza foarte bine. imi place coada aia oarecum dezorganizata, in stil italienesc, unde se striga in ambele sensuri peste tejghea si totusi miscarea e eficienta. imi place sa ma uit cum fac sandwhich-urile, cred ca stiu ingredientele si cantitatile la perfectie pentru ce comand eu. procesul e destul de rapid si ma hipnotizeaza oarecum. am invatat modul de preparare si miscarile tuturor fetelor, au o cursivitate incredibila care ma fascineaza de fiecare data. mi-a placut cum e organizat colectivul, am surprins de-alungul timpului mai multe momente "cheie" : trageau la sorti schimburile in zilele de dupa revelion, patronul stie sa faca si el sandwhich-uri (desi viteza lui e considerabil mai mica), matura, sta de vorba cu ele, glumeste, dar l-am vazut si in circumstante mai delicate abordand problemele intr-un mod pe placul meu. imi plac cam toate fetele, ca in majoritatea cazurilor sunt "luminoase" – ca nu gasesc un cuvant care sa exprime dispozitia care mi-o imprima, in proportie de 90% sunt foarte dragute si  intotdeauna amabile. desi nu am socializat foarte mult, am retinut multe nume din conversatii adiacente (deh, defect profesional). imi place Elena (parca asa o cheama) cand se uita la mine cu ochii ei mari, conturati cateodata si cu rimel, lasandu-i apoi in jos un pic timida daca o fixez si urandu-mi o zi buna dupa ce dau banii. la un moment dat (cred ca) se uita la mine fix cand urmaream procesul de fabricatie. zic "cred ca" pentru ca nu am intors capul decat cand am auzit niste voci razand si zicand "nu te mai uitaaa Elenaaa". am intors capul si ni s-au intersectat ochii, sa zic ca se uita la mine (si nu, nu eram murdar sau ceva ). jur ca am vazut ca s-a inrosit si imi placea atat de mult cum arata ca nu am putut sa imi dezlipesc privirea mai mult de un minut de pe fatza ei. ma distreaza ca imi zic "domnule", desi majoritatea ma recunosc ca si client fidel si e evident ca suntem in aceeasi zona de varsta. apreciez, desi nu e un caz in care tin la formalitati. imi scapa acum numele fetei care m-a facut sa cad de pe bordura in fata la Unicreditu’ de langa. vorbeam la telefon si ma plimbam pe caramizile lui Videanu cand ochii mi-au cazut pe o fata mititica, dar cu un par si niste ochi care se potriveau atat de bine pe fatza echilibrata incat intorcand capul am cazut. ca in secundele urmatoare sa mi se aprinda becul si sa imi dau seama ca e una din fetele de la Toscana. toate poarta parul strans bine si acoperit cu plasa fina si uniforma, de aceea probabil raman un pic masca vazandu-le ocazional in tinuta de strada. imi plac . plus o tona de alte detalii de care imi aduc aminte cand scriu. una din ele nu se machiaza in general, asa ca vazand-o intr-o zi machiata frumos (chiar ii iesise bine)  am prespus ca are o ocazie mai speciala sau e ziua ei. nu am intrebat atunci, sa nu fac vreo gafa, acu vreo luna am prins cu coada ochiului cand "team leaderul", cu porecla "Coditze" facea lista pentru un team building in Spice. muream de curiozitate sa le vad in alte circumstante, cum ar fi un club, insa nu m-am legat in sambata aia de nimic care sa ma duca in Spice. si multe altele. rar se intampla sa nu ies zambind de-acolo, doar sa fiu cu mintea in alta parte sau apasat de alte griji.

   o bila alba pentru Toscana. concept, calitatate, atmosfera, preturi.

ps: si nu, nu e advertorial…

Tagged as: bucuresti, femei, life, personal, review, work