Deoarece se apropie 1 Mai, m-am gandit sa dau totusi o sansa litoralului romanesc, dupa cativa ani de pauza. Am fost incurajat de relatarile din presa si de cateva materiale de pe la TV, in care am vazut oameni normali, ancorati in realitatea, care stiau ce trebuie sa faca pentru a pune un sistem pe picioare. Turismul romanesc e in moarte clinica dpdv-ul meu. Pentru mine nu exista. Poate cel mult turism “de weekend”, dar nici d-ala nu practic prea mult. Am sperat ca in sfarsit s-au trezit si dobitocii care au mostenit hoteluri in conditii dubioase si, odata cu intrarea in EU, si-au adaptat si ei standardele. Mi-a placut si noul ministru al turismului, Elena Udrea, i-am acordat incredere, lucru pe care il fac rar pentru cineva din clasa politica romaneasca. Cred ca e singurul minister unde as fi vazut-o potrivita sa ne reprezinte.

   Mie imi place tara asta dpdv turistic. Mi-as lasa banii cu placere in nenumaratele locuri misto pe aici. Dar am o problema: nu imi place sa platesc mai mult decat face. Adica suprapretul ala de neam prost pe care romanii, treziti mari negustori dupa revolutie, il aplica la orice. Imobiliare, HORECA…etc.

   Am sperat…dar degeaba, m-am dezumflat imediat facand un tur virtual al ofertelor de sezon de pe litoralul romanesc. Unde – pe site-urile agentiilor de turism romanesti. Cele pe care le-am mai folosit pt plecari afara, cele care apar cu rezultate relevante in google si cele mai mici si pricajite.

   Unele agentii (majoritatea) nu au in oferta weekendul de 1 Mai. Afiseaza la hoteluri sejururi incepand cu 2-5 Mai. Ok, alegerea lor. Remarc ca multe hoteluri au pagini proprii refacute recent, indiferent de categorie. Hm, un semn bun (in aparenta).

   Agentiile care au oferte de 1 Mai (si pt sezonul estival) se prezinta ok, ofera informatii decente. Oferta e in linii mari cam aceeasi peste tot: 3-4-5 nopti, mic dejun inclus, transport propriu.

   Si sa incepem cu nervii. Am incercat pentru inceput o cautare pe criteriul 4 Stele, de preferat Mamaia, dar am aruncat si un ochi pe la alte statiuni. Si a inceput caterinca.

   In prima faza am vorbit cu un prieten, daca ma poate aranja in principiu prin Neptun de o cazare cum cautam eu, in conditii preferentiale. Mi-a propus asa din scurt doua locatii. Mediterraneo si Hotel Dana. Intru pe site-urile lor. Mediterraneo arata bine, modern, cum imi place mie. Nu ma fascineaza, dar e bine. Click pe oferte speciale. Scroll la “1 Mai”: “Pre? –690 RON /pachet ( pentru o persoan? ), 1380 RON/ pachet (camer?)”. Imi pica falca. Znuff se justifica “E Romania, ia pielea de pe tine”. Cacat. De banii astia am fost la 4* afara, cu masa festiva inclusa etc etc. Ma rog, preturi europene, sa zicem ca astia macar arata bine in poze. La hotelul Dana, 175.00 RON pe camera, minim 3 zile sau +5% daca sejurul e de sub 3 nopti. Hm, mai ieftin. imi place cum arata cat de cat si parca as alege un hotel de 4* mai mare decat o chestie de-asta mica, dar cu aceeasi cotatie. Trag concluzia rapida ca majoritatea patronilor din Neptun au impresia ca brand-ul statiunii de-acum 10-15 ani inca justifica preturi mari. Mie statiunea nu imi spune nimic si mi-aduc aminte ca si ultima oara cand am fost pe-acolo, tot asa mi s-a parut, preturi un pic mai mari, doar pe baza de “smecherie”.

   Ok. Mamaia acum si cateva pe langa. Cele mai multe oferte le-am gasit organizate ok la Perfect Tour. Tot asa, hoteluri de 4*, mi-am pus mainile in cap de nervi.

1. Hotel Amiral, pachet de 3 nopti cu mic dejun bufet. 264 RON ron/dubla sau 208 ron/dubla la etajul 7 – asta o fi cu vedere panoramica sau ceva, nu scrie. Distractia incepe la descriere:

“grup sanitar propriu (dus), televizor/cablu tv, mini-bar, telefon cu linie internationala directa, cablu internet, uscator de par, balcon cu scaun si masuta, instalatie de aer conditionat, pardoseala din gresie cu covoras.” — POFTIM?! Pardoseala din gresie CU COVORAS?? Asta e “facilitate” mai nou in standardele de 4*? Balcon CU SCAUN SI MASUTA? Radeam cu gura pana la urechi. Hai sictir, nu ati stiut ce sa mai puneti la facilitati, cand era de-ajuns sa aveti chestiile standard pt 4* si servicii ireprosabile. ASTEA VA RECOMANDA, nu covorasul de la baie. Daca imi aduc covorasul de-acasa, e mai ieftina camera cu 30 RON sa zicem???

2. Hotel Savoy, aceleasi conditii, Camera Dubla: 1.350 RON/pachet.  Descriere facilitati:

“minibar, sistem de climatizare, sistem de acces control in camera pe baza de cartele magnetica, TV color, data port, telefon cu acces direct internet, seif, priza de barbierit in baie, uscator de par, balcon cu vedere la mare, camere de nefumatori.” -  DATA PORT SI TELEFON CU ACCES DIRECT INTERNET? Asta ce pm mai e? VOIP? Ar trebui sa ma intereseze? Seiful e standard la 4 stele, uscatorul la fel, priza la fel. Astea NU sunt facilitati de reclama, dar ma rog. La astia ma duc sa bag niste date prin portul ala nemaivazut. Si CARTELA FRATE E TRECUTA LA FACILITATI! :|

3. Hotel Europa (Eforie Nord), pachet 2 nopti – 693 RON/DBL. In pachet e si o zi de relaxare la SPA -  asta la 4 stele ar trebui sa fie cu acces nelimitat la cine se respecta…iar optional de 1 Mai, “BARBEQUE PE TERASAla tariful 90 RON / persoana “ . Frate, pot sa mananc MULT DE TOT. Dar totusi nu pot manca la un gratar de 100 RON. Sigur. Poate or avea oamenii produse mai rafinate, dar cumva ma indoiesc…

   Zic sa trec asa informativ si la celelalte categorii hoteliere.

4. Hotel Caraiman, 3 stele. 3 nopti, dela 97 RON/persoana/noapte. Fara masa. Jur ca hotelul asta imi facea mai mult cu ochiu decat alea de 4* la prezentare si camere. Nici pretul nu e exagerat, dat fiind faptul ca eu nu prea ma trezesc la ore fixe sa ma duc la masa, mai ales dimineata si mi se cam rupe de bufetul suedez de 4*. Asta chiar parea un hotel decent, cu un pret care mi s-a parut ceva mai realist.

5. Hotel Golden Tulip 4* – 182 RON/noapte/PERSOANA in camera dubla. Mic dejun inclus. O caruta de bani si la astia, dar macar au bunul simt sa nu imi zica de cartele si covorase pe gresie si arata si bine hotelul.

   La munte e mai ieftin, semnificativa diferenta. Din nefericire mie nu prea imi place.

6. Hotel Anda, 4*, pachet de 3 nopti, de la 495 RON/pers/pachet, cu mic dejun SI cina. Bravo lor!

  Dupa ce am trecut prin stari de amuzament, apoi prin stari nervoase, am ajuns la calm. Si mi-am adus aminte cu drag de un hotel la care am stat in decembrie cateva nopti. Este Copenhagen Island, un stabiliment superb in Copenhaga. Intru pe site la ei si pentru ca nu gasesc rapid preturile, aleg un pachet. Romantic Weekend. Acest pachet este valid pe minim 2 nopti si include cazare, mic dejun, sampanie si fructe in camera ( nu gratar de 25 de euro pe terasa hotelului) si o cina mai cu motz pentru care iti dau un voucher de cca 25 de euro de persoana ( e gratis, sau inclus in pretul final, cum preferati). Pretul/Persoana/camera dubla/noapte este de 102 EURO. Rezervarea intre 1-3 mai costa in total, pt doua persoane…410 EURO.

   Ma scuzati, dar la niste preturi comparabile 100% am pe langa pachetul de mai sus, o camera care arata de 100000000 de ori mai bine si spectaculos decat orice am vazut la noi pe litoral uitandu-ma prin oferte. Am CADA calumea, nu cabina de dus. Jur ca geamul de la cada avea pe el sigla Dolce&Gabbana, asta asa, ca un amanunt despre accesoriile camerei. Cei din echipa hotelului au fost practic sclavii clientilor. La un nivel civilizat si politicos, perfecti 100%. Cumva ma indoiesc ca la hotelurile de pe litoral lucreaza d-astia calificati la maxim. Si pe de-asupra, nu au nesimtirea sa imi puna in fata facilitati de genul “covoras pe gresie”. Plus ca nu am mai inteles o chestie, asa doar ca un amanunt minor – la hoteluri de 4* in 2009 tu mai ai televizoare CU TUB in camera, nici macar cu tub plat??? WTF.

   Ramane de vazut ce si pe unde rezolv, cert e ca astia din turism nu au invatat nimic din ultimii ani. De-aia e buna criza, omul pricepe multe cand are cutitul la os. Si daca ar arata la fel ca alea de-afara si ar avea servicii comparabile, sunt in Romania, deci pretul ar trebui sa fie MAXIM ca cel de-afara.

   Nu mai intru in subiectul ofertelor de 1 Mai prin jurul tarii. Gen Bulgaria. In google, la cautarea “oferte 1 Mai” sau ceva similar, primele rezultate relevante sunt sejururi prin alte tari. Asta spune multe. La bulgari, preturile sunt obscen de mici, dar na, eu vreau la Kudos/Bamboo in Mamaia, si asta costa mai mult decat face. Vorba aia, nu e prost ala care cere, e prost ala care da…

PS: si nu am inteles exact o chestie din oferte. La unele hoteluri e pretul afisat pe camera dubla, la unele e afisat ca pretul/PERSOANA/camera dubla. La astia cu tariful “pe toata camera”, pretul e la jumate. Se considera automat ca pretul afisat se plateste la persoana sau e doar o “omisiune” tipic romaneasca a unora?