despre ea

by AvionarU on 14 November 2009

   Cu 15 minute in urma stateam in fata ghiseului de bilete de la Gara de Nord. In fata mea, dincolo de geam, o taxatoare vorbea cu o colega si ma servea si pe mine…atat de impersonala, atat de dezinteresata, fara sa se uita macar o data la fata mea…si atunci mi-am dat seama, dupa o privire pierduta in jur…oare cate drame trec zilnic prin fata acelui geam de sticla, fara macar ca cei din jur sa stie? de data asta, drama o traiam eu, in sufletul meu…chinuit, cu o expresie atat de trista pe fata incat o simteam taiata in piele…si totusi, intr-o mare de oameni…eram singur.

 

    Ce traiesc acum nu se poate descrie in cuvinte…de fapt as putea descrie, dar simt ca nici unul nu este exact, nu reprezinta intensitatea reala. Sunt trist, frustrat, dezamagit, inselat, bolnav…singur…si iubesc. Iubesc nebuneste, cum n-am iubit niciodata, si desi lovit de nenumarate ori, continui…oare asta o insemna sentimentul asta?

    Am trait 6 luni intr-un val de minciuni…un val pe care il simteam in mintea mea, dar il alungam intentionat din inima mea, undeva intr-un colt, izolat. Imperuna cu cineva, dar singur de fapt cu toate trairile si chinurile mele. Nespuse la nimeni, pentru ca o singura persoana ma putea asculta, dar nu s-a intamplat. Si tot singur, in fiecare din nenumaratele momente, am gasit puterea in sentimentele mele sa merg mai departe.

    Si totusi, am iubit si iubesc. Atat de mult, incat am urcat-o pe un piedestal, ca pe o statuie la care sa ma inchin…sa fac orice si totul pentru cea de langa mine. Gesturi nebunesti, frumoase, lucruri de care nici nu ma credeam capabil…si totusi, ca sa le fac, era de-ajuns o privire sau un sarut sau o mana prin parul meu. Nu m-am gandit un moment la mine, la bani sau la orice alt lucru material, am acceptat chestii repetate care imi lezau demnitatea mea ca om si ca barbat, care ma jigneau, impins de la spate doar de bruma momentelor frumoase si de sentimentul meu puternic. De atatea ori! Toate asta fara sa cer altceva decat sinceritate si devotament. Am primit asta, prin vorbe dulci si grele. Vorbe cu care eu nu ma joc in viata, tocmai pentru ca eram constient de impactul pe care il pot avea asupra unui om. Visam amandoi, in diminetile tarzii, unul langa altul. La casa noastra, copiii nostri, anii ce ar urma si ce vrem sa facem “cand o sa fim mari”. Auzeam toate alea si gaseam din nou putere sa trec peste orice urma de indoiala care incerca sa creasca in sufletul meu, peste orice altceva care ma ranea… Samanta rea fusese deja aruncata de prea multe ori ca sa nu incolteasca, dar mergeam inainte, zi de zi, dorind sa descopar langa mine bijuteria de femeie pe care o ghiceam sub stratul de murdarie. Sa o sterg si sa fie numai a mea, sa o pretuiesc ca pe tot ce am mai scump pe lume. Asta imi doresc si acum!

    Si totusi…visele…le vreau. Sunt genul de om care cand isi doreste ceva, urmareste lucrul ala cu ardoare, cu pasiune, sunt in stare de orice sacrificiu, material sau spiritual ca sa il am. Si am dorit visele cu ea…inca imi doresc, dar, ca si pana acum, aparent, sunt singur. Parea ca suntem doi, dar totusi, la fiecare moment de cotitura, m-am simtit fara sprijin in fata provocarilor vietii. Si nu a fost usor deloc. Sunt sigur ca a fost mai greu decat chestia prin care trecem acum. Au fost atatea situatii, ca le-am pierdut numarul…acum cer si eu acelasi lucru, asta doar daca vorbele spuse de amandoi chiar exista…

   Ceva imi strapunge ochiul ca un fulger dureros. Ma uit pe geam, a rasarit un soare puternic, stralucitor…si imi dau seama ca nu era soarele curat, stralucitor, pur…era lumina amplificata si reflectata in retina mea de o lacrima mica aparuta in coltul ochiului. O sterg discret in timp ce scriu asta cu o mana. Nu ajuta prea mult, apare alta, dar tot mica…atat de mica incat nu are puterea sa mi se scurga pe obraz…imi dau seama ca nu mai am nici lacrimi dupa zilele astea…

   Imi indrept atentia catre tastaura, desi de-abia vad pe ecran din cauza luminii din jur. Ma refugiez in tastele din fata mea de parca ar fi cele mai apropiate prietene ale mele. Ma mai uit un pic pierdut in jur, incercand sa citesc in ochii cuiva din jur un sentiment asemanator…degeaba. Si apoi imi aduc aminte iar de momente, de vorbe, de lucruri. De discutii, de certuri, de vise, de orele de dragoste, de momentele in care atunci cand eram amandoi, intram intr-o bila imaginara in care nu ne putea atinge nimic. Si imi doresc toate astea cu ea.

   Si ma simt singur si neputincios…ma doare, atat fizic (lucru soldat aseara cu o tomografie de urgenta si alte chestii) cat si psihic. Tot ce am primit a fost “imi pare rau, insanatosire grabnica”, varianta prescurtata, lucru care m-a scufundat si mai mult in durere. Nu am nevoie de mila nimanui, am nevoie doar de cineva sa fie alaturi, sa fie sincera. De acea cineva. Sa imi arate sentimentele descrise de ea cu vorbele din noptile lungi. Atat. Nu pot singur sa trec peste toate, nici nu e corect, dar in doi…

    Cand am primit ultima lovitura, am cazut jos de pe scaun, la propriu, lesinat. Este un sentiment pe care nu il doresc nici celui mai aprig dusman al meu. Am izbucnit tremurand in hohote, pus in fata evidentului pe care refuzasem sa il iau in seama 6 luni de zile. In tot acest timp am trait cu aceasta povara, facand eforturi supra omenesti. Nu am mai putut, am clacat psihic si fizic. Eu, considerat de toti cei din jur un om deosebit de puternic si pragmatic, am cazut daramat, cu mintea intunecata de un sentiment contradictoriu si dureros. Orice urma de ratiune mi-a disparut. Ratiunea pe care am refuzat-o cu buna stiinta atata timp. M-am tranformat din om in ne-om, intr-un animal derutat si fara nici o tinta, fara nici un principiu si fara nici o ratiune. Intr-o fractiune de secunda, Remus a disparut, mort. Remus care era iubit si mintit in acelasi timp, Remus care a indurat atatea, Remus care a dat atatea pentru atata timp. Remus intrase in coma, disparut si lasand locul unui animal ranit si disperat. O secunda in care am privit la un monitor si toate gandurile alungate din mintea mea 6 luni m-au coplesit simultan. Un soc emotional groaznic, pe care nu il pot descrie in destule cuvinte. Am plecat de nebun pe strazi, sperand ca frigul patrunzator o sa ma trezeasca. Un castel construit de mine se prabusea. Dur si incontrolabil, fara nici un punct de sprijin. Singur. Si am facut un gest urat, pe care nu l-am mai facut niciodata. Un gest condamnabil in orice situatie normala, dar care era totusi sprijinit de starea in care eram. Faimosul meu autocontrol clacase, pentru prima oara in multi ani. Imi pare rau, desi stiu ca in cel mai bun caz, doar am echilibrat “scorul” dintre noi. A fost o revarsare a raului pe care il stransesem atata timp in mine, macinandu-ma. Totusi imi pare rau, asta fiind inca un sentiment adaugat celorlalte care deja ma sfasiau. Mishka era mort in acele momente. Stiu ca am gresit, dar nu vreau sa fac calcule si balante, nu e corect fata de nici unul din noi. Nu vreau sa arat cu degetul, sa compar care e mai justificat dintre noi. Amandoi am facut lucruri incalificabile, dar eu gasesc puterea sa o iau de la capat, cum trebuie. Dar nu singur, ci impreuna. Meritam asta amandoi si o stiu.

    Si totusi, inca o iubesc. As vrea sa incep iar, “de la 0”. E prima oara cand zic eu asta. Sa retraim momentele frumoase de la inceput, numai ca de data asta as vrea ele sa aiba ca baza valori care aparent sunt demodate si utopice nu minciuna si jena si alte lucruri atat de negre si efemere. As vrea sa uit tot trecutul care ma(ne) apasa, ma(ne) zgarie si ma(ne) inteapa ca o stanca colturoasa prabusita de pe un munte al vietii. Si as vrea sa nu fiu singur, as vrea sa fim doi. In adevaratul sens al cuvantului. Doi care sa fie unul, cum paream la inceput. Doi manati de aceleasi sentimente, care sa ne ajute sa realizam si altceva decat vorbe. Sa pretuim cu adevarat ce avem impreuna, oricat de marunt ar fi. Nu vreau sa masuram trecutul si gesturile fiecaruia, vreau sa ne uitam o data, pentru ultima data, bine de tot, sa invatam ce ne trebuie sa mergem impreuna mai departe si apoi sa il uitam/ingropam definitiv.

   Imi vreau visele inapoi…nu imi lua visele…cum zicea cineva. Si le vreau cu cea cu care le-am plamadit. Acum e rau, foarte rau. Sunt rupt pe dinauntru, sfasiat fara mila si fara nici un sprijin. Dar nu mai vreau sa trec prin ce am trecut. Ii spuneam(repetat) mai demult ca daca as vedea vreodata cu ochii mei o anumita chestie, as muri. Ca as intelege orice, daca mi-ar spune. Pentru ca pentru mine asta inseamna sa iubesti pe cineva. Si am vazut, si am murit o data, atat la figurat cat si aproape la propiu…as vrea sa ma renasc alt om, sa ne renastem alti oameni, unul langa altul. Fiecare cu remuscarile lui si lectiile lui, dar daca tot ce am zis impreuna are vreo valoare, sa fim doi la un loc. Asta daca vreodata vorbele spuse au avut vreo insemnatate. Pentru ca daca au avut, valoarea nu are cum sa dispara in cateva zile. Iar daca nu, inseamna ca eu am ajuns doar o lectie de viata pentru altii, sunt doar o poveste trista.

   Imi vreau visele inapoi…si stiu ca se poate, o simt. Desi poate sunt singurul care simte asta. Sunt constient ca o femeie potrivita in spatele unui barbat puternic poate face minuni. Putem fi un cuplu de neclinitit, chimia dintre noi exista cu siguranta, am vazut amandoi in nenumarate ocazii. Dar totusi…singur si sfasiat nu pot. Si stiu ca si ea e la fel. Soarele a disparut pe la Mizil, parca fugind speriat de cata durere eman in jurul meu. Nu vreau asta, o vreau pe ea inapoi, ma vreau pe mine inapoi, altfel. Dar mi-e frica ca sunt singurul care se gandeste la asta cu tot sufletul. Am ajuns sa ma uit pe geam la cuiburile de ciori care sunt pe copacii diin dezolanta statie Mizil. Singurul lucru care ma opreste sa nu izbucnesc in plans e mirosul jegos al tiganilor care se plimba pe langa mine…pieptul imi tremura de durere si vad imaginea ei in fata ochilor mei – razand, zambind, plangand…greseala mea, a ei…

    Calculatorul ma anunta sec si rece ca ramane fara baterie, ceea ce ma dispera si mai mult, pentru ca stiu ca daca ma opresc din scris, voi izbucni in plans..o vreau inapoi, dar numai daca e acelasi sentiment si de partea cealalta. Vreau sa imi spuna ca simte cu adevarat ce mi-a repetat de atatea ori in ultimele 6 luni. Nu mai vreau sa fiu singur, nu mai vreau sa aud “nu pot/nu vreau” si pot promite ca fac aceleasi lucruri inapoi. Si le pot face, stim amandoi asta. Pot face ce zic, pentru mine ar fi lege daca ma angajez la asta…ceva imi spune ca finalul il voi scrie cand ajung acasa…

 

   Si am ajuns…cu ultimele puteri imi ascund trairile in fata parintilor…nu sunt problemele lor, sunt ale mele…este inca un efort supraomenesc pe care il fac un ultima vreme, dar gasesc din nou in mine resurse de putere nestiute.

   Vreau visele noastre inapoi, in doi…vreau vorbe care sa devina realitate frumoasa, nu mai vreau minciuni si nervii si suferinta care ies din ele. Nu mai vreau decat sa invatam si cum ziceam, sa ingropam tot. Vreau ce e mai bun, cu ea…impreuna. Nu vreau altceva. Si cred ca amandoi am platit deja pretul maxim. Nu ma mai minti niciodata iubito si iti promit ca te voi face sa te simti exact cu ai visat! Nu ma mai minti kiska, si nu voi mai face niciodata ce am facut. Imi pare rau, te iubesc.

{ 19 comments… read them below or add one }

1 TDT November 14, 2009 at 8:38 pm

Mda, cunoastem…urate experiente, te darama mai rau decat daca afli ca ai cine stie ce boala incurabila. Stiu ca e un cliseu, si probabil auzi asta de n ori pe zi, dar nu esti nici primul, nici ultimul care trece prin asa ceva. Imagineaza-ti cum e sa-ti ia “doamna cu coasa” fiinta cu care ti-ai petrecut 6 ani din viata…doare de-ti vine sa crapi, si nu te mai vindeci pe deplin niciodata. Dar asta e, viata merge inainte, cu bune, cu rele. Cat despre visele tale, stai linistit, se vor implini la un moment dat, chiar daca nu langa aceeasi persoana. Si-atunci vei privi in urma si te vei bucura ca ai mers inainte, in loc sa cedezi. Capu’ sus man. 🙂

Reply

2 GG November 15, 2009 at 1:57 pm

Haha, bine ca nu ai uitat sa taguiesti aceasta “poveste de viata” nascuta din lacrimi sincere de bivol jenibil….
Mori mah! :d/

Reply

3 Jax November 15, 2009 at 2:06 pm

Am trecut si eu printr-o perioada de genu si o vreme am crezut ca nu o sa mai pot sa fac nimic sa fie IAR la fel. Dar nu m-am oprit niciodata si am inisistat si m-am agitat si cand ma asteptam mai putin she came through. Ce pot sa-ti spun, daca tu simti ca EA, e CHIAR EA, atunci merita orice sacrificiu, orice lacrima si toata durerea prin care tu treci acum. Nu conteaza ca esti barbat, nu conteaza cine te vede asa, nu conteaza ca te-a calcat in picioare si nu conteaza ca tu te calci in picioare pentru EA. Daca EA e femeia pe care tu ti-ai dorit-o si amandoi stiti ca ar trebui sa fiti impreuna, fa ORICE sa iti indeplinesti visul asta.

Reply

4 adic95 November 15, 2009 at 2:25 pm

mori ma GG jeg tampit(a).
avionarule, buzoian de-al meu, toti barbatii, sau ma rog, majoritatea trecem printr-un cacat d-asta. indiferent ce ai face, nimic nu poate fi sters cu buretele din trecut. pentru ce visele traite cu “fosta” sa devina o realitate palpabila, trebuie construite de la zero impreuna cu ceva nou, total necunoscut.
Jax, ce zici tu e numa in filme, nu m-as lasa calcat in picioare pentru nimeni, indiferent cine este sau cat as suferii.

Reply

5 KK November 15, 2009 at 2:26 pm

Jax, orice relatie trebuie sa se bazez pe reciprocitate. Una e sa faci un comprimis si alta e sa te lasi calcat sistematic in picioare, doar pt o infatuare care poate sa fie foarte bine doar temporara. Oricum orice relatie care pleaca de la premiza ca unul dintre cei doi parteneri isi arunca orice urma de demnitate la picioarele celuilalt nu miroase a relatie sanatoasa. Daca esti in stare sa traiesti cu tine insuti stiind ca te-ai transformat intr-o carpa, atunci probabil ca chiar esti o carpa. http://eatliver.com/img/2009/5009.jpg

Reply

6 Klau November 15, 2009 at 9:59 pm

Interesant! Esti un tip foarte analitic (cand vedeai o fata inainte o studiai din cap pana jos), iar acum cred ca moneda s-a intors impotriva ta (as in reanalizezi tot ce a fost, doar ca in loc sa fi obiectiv ca inainte, acum esti subiectiv si iti prelungesti singur chinul in care te afli).
Personal vad doar 2 optiuni:
a) treci peste, nu uita ca toti am trecut prin asa ceva si ca nu esti singurul (tu sigur ai mai trecut prin asa ceva si da, doare, dar nu este sfarsitul drumului ci un alt inceput pe un alt drum). Aminteste-ti de lucrurile care iti fac placere si fa-le, gandeste-te cat mai putin la ea (personal in situatii de fata incerc sa o transform din iubita mea in dusmanca mea de moarte [de unde si vorba ca de la razboi la iubire e doar un pas, si invers]). Daca te ajuta baga orgoliul personal inainte, ca nu te face o femeie indiferent de cum este ea, foloseste-ti mandria, orice ca sa scapi sau
b) vreo 3 zile tine-ti mintea ocupata, nu te gandi la ea pe cat posibil, dupa care stai si gandeste-te bine; daca pui obiectiv in balanta calitatiile ei versus defectele ei si-ti place ce obtii si daca simti ca e femeia dupa care si cand o sa ai 60 de ani o sa ai regrete ca nu ai facut totul posibil, daca simti ca she’s the one atunci move your sorry ass din depresia in care te afli and do something about it. Orice ai face, in orice rahat te-ai afla tot timpul poti face ceva pentru a scapa din el. Totul porneste de la atitudine. O atitudine de invins aduce inevitabil o infrangere, iar o atitudine de invingator aduce o victorie.
Femeile sunt un detector de asa ceva si niciuna nu vrea un tip fara coaie caruia ii se naruie lumea cand a primit eject. Glumeste cu ea, fa-o sa-i fie dor de tine, fa-o sa devina dependenta emotional de tine mai mult decat esti tu de ea, aminteste-i calitatiile tale pentru care ati fost impreuna in the first place, arata-i ca-ti pasa dar ca nu tot universul tau se rezuma la ea.
Oricare varianta alegi, te rog nu uita un lucru: tu esti propriul tau stapan. Tu decizi ce se intampla cu tine. Fericirea sau necazul tau sunt o consecinta a lucrurilor pe care TU le faci, asa ca totul depinde doar de tine, cheia este sa stii exact ce vrei!

PS: in incercarea de a te tine putin ocupat si de a te ajuta sa intelegi putin femeile si la ce se rezuma ele, iti recomand blodul lui Andresan w w w . p r o f a d e s e x . c o m
Parerea mea personala pana sa-i citesc blog-ul e ca o vampa fara minte, dar citeste printre randuri si daca nu o sa te ajute sa intelegi femeile mai bine, macar o sa-ti tina mintea ocupat o vreme.

Reply

7 MILASHKA November 16, 2009 at 1:55 am

adic95, de unde stii tu ca a scris despre visele cu ” fosta”? poate e inca actuala, poate se vor impaca, poate nu vor mai fi impreuna, dar nu te mai da asa aiurea cu presupusul pentru ca din ce scrie vad ca il doare si sufera; macar un pic de respect, ce dracu…
poate il cunosti personal, habar n-am , dar cel putin mi se pare ca doar si-a impartasit trairile, sentimentele; asta nu inseamna ca trebuie sa-i sariti in cap: vai, sa nu fii o carpa de picioare. si pana la urma e decizia lui cu cine viseaza, pe cine iubeste, ce face in viata…fara sfaturi de Macho Man/:)/:)/:)/:)

Reply

8 don Corso November 16, 2009 at 1:56 am

prietene eu te inteleg, acum 3 ani am trecut printr-o chestie asemanatoare…nu ma mintise..,nu stiu amanuntele la tine dar facuse altceva urat si cand am auzit atunci mam aprins si mam razbunat…stiu cum e sentimentu cand afli un cacat urat si vezi negru in fata ochilor si faci chestii care nu te reprezinta pentru ca nu te poti stapani din cauza shocului…plm oameni suntem toti. eu din ce inteleg tu acum nu ai inceput, doar ai reactionat si acum te simti cel mai vinovat, sfatul meu (cik am experienta ahaha) e sa ai grija k dak ea nu are nici o treaba cu tine, pici de prost sau deja esti unu de 6 luni…daca vezi ca si ea te vrea, gasiti ce trebuie si mergeti mai departe, daca nu, inghite ca ai fost un fraier si nu te mai kk pe tine pe blog…

milashka – incercam as agatz moldovence cu cuvinte de-astea mai demult :))))) ma invatase un tovaras…vad si eu ca sufera dar cred ca sufera singur si aia deja si-a bagat picioarele in el si nu o mai intereseaza…poate deja a raspandit vestea ca e singura si mai aude avionaru peste cateva zile ca e cu altul,atunci el e o carpa cum zice ala mai sus si tre sa isi revina…am mai auzit o gramada de-astea cu barbati facuti de femei

Reply

9 Mihai November 26, 2009 at 12:23 pm

C’est la vie, tojours…. Asta e, trebuie sa treci peste – esti barbat, nu carlig de rufe. Stand and fight!

Reply

10 alexp November 26, 2009 at 3:56 pm

Nu am citit cu mare atentie tot articolul, dar daca e pe bune, stai linistit; lupta daca o vrei inapoi (chiar daca ea te-am inselat). La un moment dat o sa-i vina mintea la cap. Eu sunt inca in convalescenta dupa o cearta de-asta monstru. La mine, din fericire, in deznodamant am avut parte de-o impacare….si sper sa fie si de durata, pentru ca mi-am propus sa fie ultima. Succes.

Reply

11 katrina November 26, 2009 at 9:55 pm

Cam greu se gasesc posturi de genul asta, printre bloggerii masculi. Cat despre vise… well.. mai bine sa simt pamantul sub talpi. Atenueaza caderile.
Bafta.

Reply

12 cabinetul2 November 28, 2009 at 1:56 am

trist , adevarat, cumplit.
Si tu stii ca s-a terminat!
Am trecut printr-o stare asemanatoare… trece… depinde de tine cand…

Reply

13 andrei December 8, 2009 at 4:05 pm

Poate ar fi mai bine s-o lasi asa cum s-a intamplat.
In fiecare zi iti va fi un pic mai usor si in cateva luni vei putea trece peste. Nu te grabi sa te arunci in bratele alteia pentru a o uita, nu poti face decat rau. Aminteste-ti de prietenii pierduti din cauza ca stateai mult cu ea. Uneori e bine sa gandesti cu creierul, inima e proasta.

Reply

14 on1x1 December 9, 2009 at 5:53 pm

Ouch! Updates?

Reply

15 knuffel December 10, 2009 at 1:33 pm

E usor sa vorbesti la diferenta de 7(?) ani si 3000 km,nu mai stiu amanuntele dar senzatia a fost groaznica,m-am umilit infiorator,din fericire am atins pragul la care am realizat ridicolul ( un fel de culme a penibilului) chestia care m-a trezit (putin).O sa treaca..greu,foarte greu,las-o in pace,o sa treaca si faza cu “te iert daca nu ma mai minti”,trece…

Reply

16 Puiu December 13, 2009 at 3:25 pm

Toate ie nijte stârpituri vericule… Zice ca te iubeste si isi bate jioc de tine. Asa mi s-a intamplat si mie si de atunci femeile pt mine sunt doar receptacule de pula. Fruntea sus! Probabil ca o sa o mai iei in barba de cateva ori pana iti dai obstescul sfarsit(asta cu conditia ca nu iti dai kill in consola acum). Ca asa e in relatii… Unul iubeste mai mult si unul mai putin. Si cel ce iubeste mai mult se parleste.

Alcoolul si curvele s-ar putea sa ajute… Si daca nu te ajuta nu au cum sa strice mai mult…

Reply

17 Puiu December 13, 2009 at 3:30 pm

Si daca te-a inselat… Da-o-n kil! Scuip-o intre oki(la propriu sau la figurat) si zi-i sa se duca cu ala. Daca a facut-o o data o va face mereu. Ai incredere. Exista miliarde de femei in lumea asta. de ce te-ai opri doar la una singura?

Reply

18 online December 21, 2009 at 8:41 pm

Din pacate…. din ce in ce mai multe povesti de dragoste se termina in acest fel. Nu putem face nimic… nu poti forta persoana de langa tine sa te iubeasca, totusi e greu in singuratate… dar e mult mai bine decat vorbe goale, vorbe fara rost pentru cateva luni de vise. Traim, speram, visam, murim cu gandul la jumatatea perfecta… poate nici nu exista.

Reply

19 urdu February 15, 2010 at 2:39 pm

misto si interesant post
😉

Reply

Leave a Comment

Previous post:

Next post: