Fratii nostri (sau cum am ajuns eu prin Chisinau din nimic)

by AvionarU on 20 January 2011

   Cu putina vreme in urma, intr-o noapte tarzie, m-am trezit din somn sa fac cele lumesti. Cu ochii pe jumatate lipiti, remarc ca cineva foarte drag mie imi scrisese ceva pe messenger. Lasand detaliile private la o parte, ideea era “vino”…in alta tara, repede. Asa ca am mai stat vreo ora in pat sa ma trezesc de tot, apoi m-am documentat un pic despre destinatie vreo 15 minute (hoteluri, taxiuri, harta etc), iar la 5 dimineata goneam spre birou, in cautarea pasaportului pierdut. M-a oprit politia, test de alcolemie, m-au intrebat daca ma deranjeaza, le-am zis ca nu, am suflat, am gasit ce cautam iar la 7:30 rugam gramada de oameni sa ma lase in fata cozii la aeroport, ca pierdeam avionul Air Moldova catre KIV (Chisinau International Airport) Open-mouthed smile

   Zis si facut, am intarziat o ora la decolare din cauza unei erori a turnului de control. Avion mic, cu elice, o singura stewardesa amabila si zambitoare, cativa americani galagiosi, 3 moldovence fitzoase si imbracate ca niste paparude…si eu. Zborul dureaza o ora, iar aeroportul din Chisinau este versiunea la scara 1/2 a Otopeniului. Primul lucru remarcat a fost uniforma Politiei, e foarte…sovietica si au niste chipiuri chiar amuzante (la fel ca si majoritatea masinilor lor, Lada). Ma indrept catre un chiosc din aeroport unde vanzatoarea gavareste pa ruski cu inca o doamna, astept cuminte, cumpar o cartela Orange de aproximativ 4 euro si sun. Soc. Mai vorbesc un pic. Socul continua. Nu-I nimic. Apoi socul meu…raman fara credit…telefonia mobila la ei e f raspandita, dar mult mai scumpa decat la noi. Au wireless moca in aeroport, un plus mare fata de noi. Ies la o tigara si raman usor blocat…ma simt ca intr-o statiune montana, aeroportul e cocotat pe un deal si raspandite pe celelalte coline se vede ceea ce eu cred ca este orasul. Taxiuri pauza, cateva. Nu au toate tarife afisate. Nici unul nu are aparat. Un nene ma abordeaza in rusa, intrebandu-ma daca vreau taxi. Dulcele grai moldovenesc se amesteca pitoresc cu necioplita rusa, eu stau si vorbesc la telefon intr-o romana “curata” si atrag priviri.

   Intr-un final iau un maxi taxi catre oras, ma asez la geam. Am aflat ca maxi-taxi e modul cel mai eficient de deplasare. Costa 3 lei biletul (aproximativ 80 de bani romanesti), conduc de-a dreptul groaznic, sunt incomode, dar ajung la destinatie. Ma uit pe geam si primul cuvant care imi trece prin cap este…”rarefiat”. Chisinaul e un oras foarte mic, similar cu cele de provincie la noi, cu trafic destul de lejer conform standardelor bucurestene. Nu prea au reclame electronice/luminoase, mai mult bannere. Vad intre aeroport si oras cateva branduri cunoscute: Petrom, Mitsubishi si…niste bannere cu citate gen “dragoste de familie sta la baza dragostei de tara”. Au destul de multe chestii de genul asta, mi s-a parut neasteptat si dragut, noi suntem deja prea blazati pentru de-astea.

   Dupa scurt timp ajungem in oras. Drumurile sunt mai proaste ca la noi, mai ales acum dupa zapada. Ma orientez rapid dupa harta pe care am fotografiat-o in memorie noaptea trecuta, imi dau seama ca trecem relativ prin centrul orasului. Orasul e cenusiu, lipsesc culorile si arata exact ca un oras romanesc prin anii 1990-1995. Parcul auto e in general invechit, dar nu pot sa ii condamn, avand in vedere economia si starea infrastructurii. Din nou, remarc lipsa reclamelor luminoase in favoarea bannerelor. Exchange-uri la toate colturile, la fel si chioscuri de cartele telefonice mobile. Pe majoritatea scrie in romana sau bilingv, pe mai putine doar in rusa. Remarc ca nu adopta “englezismele” ca noi, ci le transcriu fonetic si le “romanizeaza”. Cateva reclame la banci locale, arate destul de trist. Un BCR (dap, ala romanesc). In loc de garantie e “gaj”, in loc de “inchiriere” e “arenda” si tot asa. Inteleg perfect despre ce e vorba, dar zambesc usor in sinea mea la vederea acestor cuvinte.

   Opa, uite si niste autobuze. Sunt de-o varsta cu mine probabil, inteleg de ce maxi-taxi-urile au monopol.

   Doua lucrurile le mai remarc rapid cand cobor din maxi taxi: faptul ca oamenii sunt imbracati destul de “cenusiu”, dar totusi stau de vorba si rad zgomotos pe la colturi la cate un ceai, nu prea merg asa ca romanii, incruntati si cu capul in jos. Interesant. Al doilea lucru e zgomotul de fond pe trotuare…de tocuri. Erau temperaturi negative, noroi , gropi si gheata pe jos, dar majoritatea femeilor, indiferent de varsta, poarta tocuri. Cu cat mai tinere, cu atat mai lungi/subtiri…stiam ca asta e moda la ei, dar nu inseamna ca nu mi s-a parut stupid, mai ales ca prin dezastrul de pe jos unele din ele de-abia se miscau saracele, ca niste ratuste. Femei frumoase. Recunosc o anumita privire, cunoscuta mie de la acea persoana draga care ma chemase. Patrunzatoare, profunda, calda. Chiar si in statie, doua fete dragute se uita la mine cu aceeasi ochi. Interesant. Pacat ca gandul meu e catre altcineva…incep sa ma simt prost in statie, am pe geanta eticheta aia adeziva din aeroport si cam ies din “peisaj”, mai ales prin stilul vestimentar. Daca moldovencele au atu-uri naturale pe care le pun in valoare (in general excesiv/spre indecent), barbatii moldoveni par similari “cocalarilor” de la noi. Nu e o generalizare, e doar impresia pe care o am aruncand ochii in jur in timp ce trag cu sete din ultima tigara romaneasca pe care o mai am. Cuplurile par dezechilibrate. Ele aranjate, machiate, tocuri, blanuri, ei pantofi dubiosi, blugi de cocalar, haine ciudate, fake-uri D&G, BOSS. Din nou…interesant. Am senzatia ca merita mai mult (femeile), dar cum eu sunt outsider-ul, ma feresc sa imi cimentez impresia, de-abia am ajuns aici…

   Incep sa ma simt usor incomfortabil datorita privirilor unora din statie, noroc ca suna telefonul si sunt “preluat” catre destinatia finala. O suburbie a Chisinaului, gen Voluntari la noi. Aer curat, doar cateva masini intalnite pe drum si liniste. Si in oras am remarcat asta…multa liniste, de-aici si impresia de “statiune”. Ghicesc uitandu-ma prin jur multe locuri cu potential de afaceri, dar si saracia generala. Andy’s Pizza…singurii cu livrare acasa din ce mi s-a zis. O singura cladire de birouri din sticla, moderna, pe care troneaza tantos reclama la Avon, langa KPMG sau ceva de genul.

   Dupa socializarea de rigoare, insotita de o masa interesanta si buna la gust (sarmale triunghiulare Open-mouthed smile ), a venit vremea alcoolului si a discutiilor serioase. Ma pun la curent cu situatia zonei si nu inteleg cum de o fasie de pamant si-asa mica poate fi divizata (Transnistria, gagauzii). Trec prin istorie, economie, politica si o bautura tare din miere, sampanie si vin. Oh, si mai sunt si nedormit. Nu exista absolut nici o problema de comunicare la cote normale, ma simt ca la bunica mea, in Bacau. Ocazional toti mai remarcam diferente subtile sau amuzante de limbaj.  Deja e bine, insa respectivul rachiu de miere (?!) imi cam da gauri in stomac, asa ca decid sa il sting cu sampania si niste salate traditionale bune. Mersi mama & tata ca au investit atat in educatia mea, am facut fata cu brio la orice tema de discutie. Interesant din nou, senzatia ca sunt intr-o tara straina dispare incetul cu incetul…

   Un amanunt interesant legat de taxiuri…au tarife variabile. Chiar si cand suni la dispecerat – trebuie sa spui traseul cursei si ti se comunica pretul. Aceeasi cursa, la aceeasi ora in zile diferite, a avut diferenta de 30-50%. Trebuie sa negociezi. Ciudatel sistemul, dar pare sa mearga.

   Preturi usor mai mici fata de ale noastre, dar nu ceva de speriat. Mancarea cam in aceeasi zona de pret, insa la lucrurile taxable/accizabile se vede clar ca sunt in afara UE. Tigarile de aproape 3 ori mai ieftine, alcoolul aproape gratis, bezina in jur de 3.4 RON/litru si tot asa. Faimoasele bomboane Bucuria sunt si ele f ieftine fata de preturile cu care sunt vandute in Bucuresti (da, am adus 1+ kg, s-au terminat, ktnx Smile with tongue out ).

   Ca obiective de vizitat, mai ales seara…slabut. Centrul orasului e ocupat de un parc mare si frumusel (din ce am vazut de pe trotuar), majoritatea cladirilor administrative sunt grupate pe un bulevard principal (Stefan Cel Mare…e simbolul lor national si pare…unicul…e peste tot, pe toate bancnotele etc), am vazut locul “revolutiei”, acum e un gard de tabla de 3 metri in jurul Parlamentului. Iluminat public destul de prost spre inexistent (cred ca e curentul scump sau ceva, nu imi explic asta). Am nimerit intr-o seara prin Malina Cocktail House, bar/lounge/club rusesc (majoritatea localurilor se inchid pe la 11-12). Meniu in rusa, tot tacamul. Noroc ca “Long Island Ice tea” e universal. Aci barbatii erau mai hipsteri/metrosexuali, majoritatea rusi tineri cu bani, imbracati si frezati la indigo, stilul Arsenie/Dan Balan. Localul arata foarte bine. Cocktailul meu costa in jur de 30 RON, mi se pare mediu spre scump (eram totusi in miezu miezului, la Sun City Mall), insa m-am linistit cand am vazut ca mi-aduce cocktailul intr-un pahar sonda de aproape 500 ML Open-mouthed smile. Toate bune si frumoase, muzica moderna. Ma cam speriasem, ca la ei prin locurile publice vesnic auzi o melodie populara de la “Radio Noroc”. Da, am auzit si manele prin Piata Centrala, dar doar intr-un loc. E ceva gen Obor la noi, hainele sunt bunicele si destul de ieftine fata de locatiile similare de la noi. Multe lucruri imblanite, la ei se poarta (mi-am luat, e misto, tine de cald, ktnx), multe lucruri kitchoase. Multe toalete publice, de tip turcesc, cam jegoase, dar iti faci treaba. Mizerie si amestecatura de rusa/romana. Piata Obor de-acu 5 ani.

   Un lucru important demn de mentionat e ca nu mi s-a parut un oras periculos pentru un roman (bine, definitia mea de “periculos”), cu romana te descurci aproape peste tot desi multi ridica o spranceana cand aud “limba mama”, e totul in regula. M-am simtit transportat in timp, acum 15 ani, intr-o Romanie cu un amestec ciudat lingvistic. Se vede ca vin dintr-un comunism recent care i-a infranat si incearca sa ajunga restul lumii din urma, sarind niste etape. Orasul e contrastant, pitoresc, linistit, oamenii sunt cenusii pe dinafara dar interesanti si sociabili. Mi-a placut per ansamblu si sper sa ajung si in anotimpuri mai prietenoase, sa vad si eu faimoasa verdeata de primavara/vara, ca am inteles ca e mai frumos atunci.

   Ca alte informatii utile, cartele puteti reincarca la o gramada de automate cu touch-screen (retelele lor sunt MoldCell si Orange MD), la taxi trebuie sa negociati inainte (pret similar cu ale noastre), la maxi taxi trebuie sa cascati ochii si sa spuneti unde vreti sa coborati, regulile de circulatie sunt similare, politia e inexistenta aparent, nu va luati de femei (care par) insotite, nu va dati in stamba. Hotel Cosmos pare cel mai central din toate (Cateva), e relativ “comunist” in acceptiunea noastra dar decent, luati euro la voi ( mi s-a parut un curs ceva mai avantajos decat la ROL cand am calculat, desi se pot schimba si ROL oriunde), zambiti, spuneti “multumesc” sau “spasiba”, fiti civilizati si nu veti avea probleme ca romani, in vizita la fratii nostri de peste Prut Smile

 

   La intoarcere am luat maxi taxi. Un drum de rahat, lung, obositor si incomod, la vama am avut probleme cu pasaportul (crede d-nul vames Ghenadie ca e fals si daca nu l-a mototolit si l-a studiat cu lupa la veioza de mi-a venit rau),la duty free vodka buna si f ieftina etc etc. Drumul pe asfalt e relativ usor, E85 pana la rondul de la Tisita, apoi dreapta, Barlad, Vama Albita, inca vreo 1h-2h si gata, Chisinau.

{ 25 comments… read them below or add one }

1 BlackS0ull January 21, 2011 at 16:56

nota 10+ bro 🙂

Reply

2 light January 26, 2011 at 13:36

Interesant…E poveste sau fapt real aceasta “incursiune” in lumea arhaica a “fratilor” nostri de peste Prut? Noroc cu educatia solida, romanesca…Dak e real e mai mult decat trist. Incepe sa mi se faca lumina in creier, incep sa ma deshtept in capul meu…

Reply

3 avionaru January 26, 2011 at 21:36

test

Reply

4 Mihai Voiculescu March 3, 2011 at 11:56

🙂 Am fost si eu anul trecut prin Republica Moldova si chiar am stat la Hotel Cosmos. Descrierea ta se potriveste perfect cu impresia mea despre Chisinau si/sau Republica Moldova.

Reply

5 X-PAK March 6, 2011 at 16:23

hai ca acceptam si asa ceva in locul alora cu trenul 🙂 :)>-

Reply

6 Matthers March 21, 2011 at 18:32

eu cand am fost, am vrut sa-i las 30 lei la o cursa de 20 lei. n-a vrut sa-i accepte. nici dupa ce am insistat.

asta se intampla acum 3 ani…dar totusi…

Reply

7 my August 21, 2011 at 19:52

hello:d

Reply

8 avionaru August 22, 2011 at 12:58

Hello! 🙂

Reply

9 my August 31, 2011 at 20:22

As fi pus id-ul la mail, dar nu mai am asa ceva. Am incercat sa intru pe chat, dar a avut grija tembelul ala sa nu. Sper ca esti bine si la fel de ingamfat :). Mai vorbim :d

Reply

10 avionaru September 1, 2011 at 15:07

cand iti faci o metoda de contact disponibila…

Reply

11 my September 4, 2011 at 02:46

Deci nu foarte curand :)>- . Mult succes!

Reply

12 Admin DeseneCopii.net September 12, 2011 at 14:46

Felicitari pentru site. Ati castigat un cititor.

Reply

13 Nicu October 6, 2011 at 01:09

hmm intersant si eu sunt din Chisinau. dar am parasit de mult tara. vin in vacanta mai mult pentru culinaria moldoveneasca, mai mult decat pentru doru asta de tara… si da prima saptaman e ok: mananci, dormi, te relaxezi..dar apoi-te apuca o depresie. nu sunt expozitii, sau mai stiu eu ce) asa ca ma puc de jocuri de indemanare. doar in asa mod, imi mai trece plictiseala…

Reply

14 my December 2, 2011 at 00:03

Hello 🙂

Reply

15 avionaru January 20, 2012 at 01:59

ai mailul meu.

Reply

16 vulpoi January 20, 2012 at 23:14

Foarte buna descrierea Moldovei. Am citit tot articolul si mi’a placut modul in care ai explicat fiecare lucru.
Nu am fost niciodata, dar ma bate un gand, iar tu mi’ai dat o idee destul de consistenta.

Reply

17 daniel May 19, 2012 at 18:02

Să nu fost acele investiții din partea UE, unde credeți că se afla România la moment? Tot acolo unde și acum 5-7 ani.

Reply

18 my May 24, 2012 at 01:13

Cretin esti tu, piti:)

Reply

19 avionaru May 24, 2012 at 01:14

N-ai somn?

Reply

20 my May 24, 2012 at 12:05

nu, enervam lumea ca nu am net pe telefon si doar de acasa intru pe net 🙂
daca n-a avut cine sa ma ajute sa-mi aleg un smartphone sa stau si eu non-stop pe net de oriunde [-(

Reply

21 my June 3, 2012 at 22:25

Poate mai scrii si tu vreodata ceva…:-h

Reply

22 Ioana July 27, 2012 at 09:28

Eu nu-mi doresc sa ajung pe acolo, prefer luxul:d

Reply

23 Constantin Padure April 23, 2013 at 12:39

Foarte corecta descrierea facuta de tine …

Intre timp multe autobuze/trolebuze au fost schimbate cu cele noi, din iulie politistii vor avea alta imbracaminte, destul de moderna despre care am putea fi chiar invidiosi.

Nu va sfiiti deloc sa vorbiti limba romana. Uneori limba romana literara atrage privirile deoarece este “curata”. Se pare ca este o tendinta de romanizare pe care o vad de 5-6 ani incoace. Sunt pe drumul cel bun desi e destul de anevoios.

Totusi, ca capitolul ospitalitate, spirit de viata, cred ca avem ce invata de la ei. “Pohui” (vedeti melodia asta noua …) este un stil de viata la ei.

Reply

24 Liviy April 9, 2014 at 09:13

Servicii pentru vizitatori,ajutor si insotire la distractii.ne contactati pe site.O zi frumoasa.

Reply

25 andreu March 24, 2017 at 21:39

Man, m-ai facut sa lacrimez, multumesc. Doar ce m-am intors din Chisinau si sunt pline la mine in cap si-n inima imaginile din Nostalgia lui Tarkovski.

Remember, “we were all painted by the same hand, and all have the same soul.” Coelho

Reply

Cancel reply

Leave a Comment

Previous post:

Next post: