Lumea vazuta printr-o…otita

incepand cu joia trecuta sunt un pic cam rupt de realitate. nu, nu am tras nimic pe nas, doar ca mi s-au infundat urechile destul de serios si au ramas asa…drept urmare nu mai aud bine, sunt cam dezorientat, nu ma pot concentra, nu dorm bine, nu ma inteleg cu cei din jur. nu ma uit la nimic daca nu are subtitrare, volumul maxim in casti mi se pare acum cel mult normal.

nu mai aud claxoanele calumea, nu mai aud injuraturi, parca nici nu ma vad tristetea si incordarea care cuprinde orasul in zilele ploioase, la fel cum noroiul mi-a curpins pantofii in cel mai scarbos mod posibil dupa 5 minute de mers. totul e estompat de un fasait infundat in urechi care ma indeamna la un calm si o detasare oarecum dubioase.

ma gandeam zilele trecute la cat de varza e capitala ca oras si sunt absolut sigur ca nu e o noutate daca zic ca e probabil cel mai jegos oras de pe harta mare a EU. azi o groapa colo, o strada inchisa dincolo, cat sa iti dea peste cap traseul zilnic si asa chinuit. maine e groapa astupata, poimaine apare iar, mai hidoasa si mai murdara decat prima data. participantii la trafic toti o apa si un pamant, necivilizati, plini de carne la gura si de prostie care sfideaza orice logica, ca sa nu mai zic de legile rutiere. marea reconstruire a Bucurestiului e momentan un mare fas, cu muncitori care stau pe margine degeaba din diferite motive si isi dau directive si pareri intre ei. ocazional mai pornesc cate un utilaj, sa faca norma la consumul de motorina si ceva zgomot, sa se vada ca lucreaza…acum toate pt mine sunt doar un zgomot infundat in urechi pe care creierul s-a obisnuit sa il filtreze…

ma duc azi la Sanador sa vad care e treaba cu sangele si pipi-ul pe care tre sa le dau la stat si sa fac si un control ORL. Sanadorul ala de la Victoriei e ca un fel de spital occidental, de vedem noi prin filme, ceva intre o clinica privata adevarata si un spital munincipal. multa lume din toate categoriile, dar ceva mai civilizat. receptionere dragutze si amabile peste tot, la 70 RON o simpla consultatie era si cazul. eram chiaun cand am ajung pe la 11 in speranta sa intru imediat. programare la 13:35, tot e bine. receptionera are ochi albastri si o voce moale si inceata, cel putin raportat la lumea in care am ajuns eu izolat. mi-ar place sa vina diseara cand probabil o sa surzesc si mai rau sa imi vorbeasca la ureche. ceva, orice, numai sa aud, simt ca m-ar linisti.

doctorita simpatica, ma vede imediat ca sunt cam "plecat de-acasa" si incepe cu cateva glume. povestesc tot ce stiu, imi indeasa chestii in urechi, ma controleaza la creier…prin nas.la sfarsit mai ca se inchina si spune "tu esti pacientul ideal pentru un doctor ORL" / "De ce?" intreb eu incordat sa aud mai bine/ "pai de la gat in sus ai probleme peste tot, amigdale, urechi, deviatie de sept si sinuzita, toate cronice. te vad si mai educat, se poate vorbi cu tine fara sa intri in panica, altii mi-au lesinat pe scaun cand le-am pus pansamente in nas"…rad slab, sau cel putin asa mi se pare mie. aflu vesti relativ proaste, in primavara tre sa imi scoata/corecteze N chestii. incerc sa rad in sinea mea, dar parca nu aud decat ceva estompat si ma frustreaza situatia. am facut o gluma specifica jobului – sunt plin de buguri. Imi infige in nas niste pansamente imbibate cu ceva, atat de adanc incat la un moment ii zic ca a ajuns cu ele la ochi si acolo nu am nici o problema . aud un "harsh" la fiecare impingere si ma intreb cum de am reusit performanta. ma ridic, vorbesc, platesc si plec.

din nou afara in vremea de kkt, ploaia imi biciuieste in liniste capul dezgolit (da, sunt racit si nu port nimic pe cap, sunt un zeu, stiu ). o iau ca un robot pe strada catre biroul meu, o masina claxoneaza langa mine si ma uit la telefon cu o privire tampa, credeam ca a sunat ala. doua trendineze de banca incearca sa fereasca cizmele lor minunate (probabil) de mazga plina de acizi si uleiuri de pe jos. in mod normal as auzi orice cuvant spus de ele si as face de un post aci, dar acum…parca sunt pe "mute". ma uit in jur, aceleasi fete obosite, stresate, grabite, fara individualitate, aceleasi masini tarandu-se ca un sarpe bara la bara pe strada. si totusi liniste si o senzatie ciudata pe frunte. acum neavand alte informatii valide decat cele din campul vizual, remarc tot felul de chestii. macaraua care lucreaza langa Sanador de exemplu avea o serie cu 502 in coada si era plina de noroi cam 2/3. nush de ce am retinut asta.

toate celelalte simturi s-au accentuat, ochii imi obosesc mai repede pt ca ce nu aud incerc sa vad si sunt vesnic cu ei roata, muschii ma dor ca stau incordat de cate ori vb cineva cu mine si tot asa. nu imi place sa fie liniste, realitatea aia scarboasa cu care ma intersectez zi de zi mi-a intrat in sange, iar acum ca lipseste o parte importanta, ceva din mine se revolta contrariat. noaptea, cand Bucurestiul are zgomotele lui specifice, e liniste. de-abia aud cele 4 ventilatoare din calculator si din cauza asta nu dorm bine, sunt obisnuit cu ele. am tratament de facut, sper ca intr-o perioada decenta de timp sa imi treaca, desi doctorul nu a prezentat nici o garantie pana la operatie, astept sa se termine traficul de rahat sa plec si eu acasa, intr-o liniste si mai grava.

Micul Paris s-a stins…noapte buna Bucuresti.

Tagged as: bucuresti, life, personal, sanatate, work