puterea unui blog

   O chestie care a trecut pe langa mine fara sa se lipeasca. Stiu de "concept", vad pe la unii "formatori de opinie" cum functioneaza, dar in ultima vreme fenomenul e din ce in ce mai aproape de mine. Ultima chestie care m-a lasat pe ganduri s-a intamplat saptamana trecuta.

   Am fost iar la Sanador, pentru control si stabilit data de operatie. Deja am invatat drumul, toate alea. De data asta a fost ceva "mai deosebit".

   Pentru inceput, am facut programarea la 11 AM miercuri. Ca apoi sa fiu mutat la 11:40. Nu eram langa telefon cand am fost sunat, insa am avut surpriza sa gasesc pe messenger un mesaj de la Raluca, fata care a comentat la postul asta. Foarte frumos, am fost surprins de idee si mi-a placut abordarea "web 2.0" 😀

   Ajung la 11:42 (am stat mult la lift). Ma asez, imi fac de lucru pe telefon, casc ochii in jur. 10 minute,20, 30, 40+ . Ma ridic un pic enervat de faptul ca nu se respecta programarea, mi se comunica sa mai astept un pic, doamna doctor urca in 2 minute. oook. O bila neagra pentru clinica. Avand in vedere ca platesc, am pretentia sa se respecte cat de cat orele programarilor. Surprind o femeie iesind din lift. Imbracata bine, stil frumos, ochelari Gucci + restul tacamului. Ghicesc in spatele lentilelor ca e doamna doctor la care tre’ sa intru eu. Consultatia dureaza destul de putin, stabilim o data orientativa pt operatie, mai cer niste informatii etc. Clasicele sfaturi: nu bea, nu fuma 🙂 . Mi se pare un pic cam laconica, sau poate sunt eu prea curios, insa concluzia e ca imi inspira incredere si optimism, ceea ce e ideal intr-o relatie medic-pacient.

   Termin treaba si decid sa onorez invitatia Ralucai, urc la 5. Etajul 5 este "miezu". Pentru VIP-uri. Arata bine, civilizat. Terasa acoperita face toata atmosfera cand e cald afara. Raluca e o fata tare simpatica si draguta, pe care o cunosteam vag din ASE. Ma invita la o tigara si o cafea. Aflu cu surprindere ca articolele mele despre clinica au ajuns pana la "directiune", via majoritatea perechilor de ochi care lucreaza acolo. Au ras, au comentat, au judecat. Li s-a parut ciudat ca remarc atatea detalii si ca am stat sa calculez cati bani/minut face Sanadorul de pe urma mea. Am incercat sa le explic ca totusi nu e o chestie care sa ma solicite asa mult intelectual si ca remarcatul detaliilor e o chestie specifica mie. NU o obsesie, cum credeau 😀 . Am povestit diverse, despre viata, facultati, ce mai face fiecare, am atins si cateva subiecte mai sensibile pe care nu le voi descrie aici. Intre timp mai apar pe balcon cateva femei, cred ca se schimba tura sau ceva de genul asta. Raluca le spune "El a scris pe blog despre Sanador", moment in care vad o reactie pe fata fiecareia. Cam toate citisera, am schimbat impresii un pic, am zambit, pareau oarecum suprinse ca "ciudatul" care a scris pe net pare un tip normal.

   In cele din urma am incheiat intalnirea, eram totusi amandoi in timpul programului de lucru, cu promisiunea ca voi intoarce amabilitatea. Mi-a placut, atat conversatia cu Raluca, cat si serviciile in general, dar mai au de lucrat la timpii de asteptare, unul din fata mea si-a anulat programarea ca se saturase sa astepte…

   Povestea de mai sus vine dupa ce la Toscana m-au "prins" ca am scris despre ei, plus inca alte cateva evenimente recente determinate de diverse chestii pe care le-am mai debitat pe-aici. Asa ca am ramas pe ganduri…chiar asa de mult sa conteze un blog ca asta?

si sper ca daca citeste dr. Mirsu postul asta, sa nu imi puna nasul la ceafa pentru ce am scris aici 😀